Minora abuzată fizic, salvată de poliție
Minora, beneficiară a unui centru de servicii sociale, a fost găsită pe 11 mai în cartierul Tătărași, având mai multe răni pe corp, inclusiv semne de arsuri cauzate de stingerea pe pielea sa a mucurilor de țigară. Tânăra se afla într-un loc insalubru, impropriu pentru locuit, și era îmbrăcată sumar.
„La data de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Iași cu privire la identificarea, într-un imobil din municipiul Iași, a unei minore care prezenta urme de violență. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au preluat minora, conducând-o la sediul secției, împreună cu reprezentantul legal, pentru continuarea verificărilor.
Ulterior, a fost solicitat un echipaj medical, care a transportat-o pe aceasta la spital pentru îngrijiri medicale. Din verificările efectuate, s-a constatat că minora, beneficiară a unui centru de servicii sociale, ar fi părăsit voluntar centrul în cursul lunii mai 2025.
De asemenea, s-a stabilit că aceasta ar fi fost agresată fizic de către concubinul ei, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit un risc iminent. Polițiștii au emis împotriva tânărului un ordin de protecție provizoriu. În baza probatoriului administrat, la data de 17 iunie a.c., bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.
Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
