Viktor Orbán: Rușii nu reprezintă o amenințare pentru NATO
Premierul ungar Viktor Orbán a afirmat că nu există o amenințare militară reală din partea Rusiei la adresa țărilor NATO, având în vedere incapacitatea acesteia de a-și îndeplini obiectivele în Ucraina. Orbán a făcut aceste declarații într-un interviu acordat canalului francez de știri LCI, subliniind că, din punctul său de vedere, Rusia este prea slabă pentru a provoca o escaladare globală a conflictului.
„Rușii sunt incapabili să învingă Ucraina, deci nu pot ataca cu adevărat NATO”, a declarat Orbán. De asemenea, el a menționat că Ucraina pierde războiul și că adevăratele negocieri pentru încheierea conflictului vor avea loc între Rusia și Statele Unite.
Orbán a subliniat că „nici Europa, nici Ucraina nu vor fi capabile să ajungă la un acord cu Rusia. Ucraina pierde războiul, iar Europa este prea implicată în acesta”. Premierul ungar a sugerat că o soluție de compromis va necesita o înțelegere între Rusia și Statele Unite.
În trecut, Orbán a criticat partenerii occidentali ai Ucrainei, susținând că discuțiile despre un contingent militar ar putea genera amenințarea celui de-al Treilea Război Mondial. De asemenea, el a asociat imposibilitatea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană cu statutul acesteia în NATO, spunând că nu poate fi acceptată în ambele organizații.
