Temele pentru BAC 2025 la Istorie
Miercuri, 11 iunie, absolvenții de liceu susțin cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025 – proba la Istorie, pentru profilul uman și vocațional. Subiectele și baremul de corectare pentru examenul de Istorie vor fi publicate pe edu.ro, dar și pe Digi24.ro.
Istoria este proba obligatorie la filiera teoretică – profilul umanist și filiera vocațională (profil artistic, sportiv, unele specializări de la profil pedagogic, profil teologic etc.). În același timp, candidații de la filiera teoretică, profil real (specializările mate-info, științele naturii), filiera vocațională (militar) și cea tehnologică susțin examenul la Matematică.
Marți, elevii claselor terminale de liceu au susținut proba la Limba și Literatura Română. Subiectele și baremul de corectare la Română au fost publicate pe site-ul oficial al Ministerului Educației, edu.ro.
Desfășurarea examenului de Bacalaureat
Candidații vor putea intra în centrul de examen de la 7:30 la 8:30. Nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe, însemnări etc., precum și orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poșetă/geantă etc. Cei care încalcă regulile pot fi eliminați din examen.
La accesul candidaților în centrul de examen se procedează astfel: un cadru didactic și un membru al personalului de pază solicită la intrarea fiecărui candidat prezentarea actului de identitate și verifică dacă fotografiile corespund; candidații sunt îndrumați spre zona din centrul de examen unde se află sălile de examen; candidații sunt atenționați să citească extrasele din Metodologie afişate pe uşa sălii de examen și să nu staționeze pe holuri mai mult de 5-7 minute; cei care au materiale/obiecte nepermise în sala de examen sunt îndrumați spre sala de depozitare a acestora.
Contestațiile și afișarea rezultatelor
Candidații își pot vizualiza lucrările în 20 iunie, între orele 14:00 și 18:00, respectiv în 23 și 24 iunie. Pe aceleași coordonate de timp pot fi depuse și contestațiile. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Afișarea rezultatelor finale este programată pe 30 iunie.
Numărul de înscriși și tendințele
Doar 94.400 de elevi din promoția curentă s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2025, potrivit unei estimări furnizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) cu două zile înainte de începerea probelor scrise. Acesta este cel mai mic număr din ultimii cel puțin 20 de ani. Datele arată că în anii anteriori s-au înscris constant peste 110.000 de candidați din promoția curentă, cu un minim precedent înregistrat în 2022 – 111.327 de elevi înscriși.
Calendarul probelor la Bacalaureat 2025, sesiunea de vară
- 10 iunie 2025: Proba scrisă la Limba și literatura română
- 11 iunie 2025: Proba scrisă obligatorie a profilului
- 13 iunie 2025: Proba scrisă la alegere a profilului și specializării
- 16 iunie 2025: Proba scrisă la Limba și literatura maternă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
