Strategia învăluită în succes a lui Netanyahu în confruntarea cu Iranul
Atacul Israelului asupra Iranului a fost nu doar mai amplu și mai intens decât cele două operațiuni militare desfășurate anul trecut, ci a adoptat și o parte din strategia utilizată în ofensiva israeliană împotriva Hezbollah din Liban, desfășurată în noiembrie 2024. Această strategie are ca scop nu doar distrugerea bazelor de rachete ale Iranului, ci și eliminarea unor membri-cheie ai conducerii iraniene.
Planul de „decapitare” la nivel de lideri de rang înalt din Hezbollah a avut consecințe devastatoare asupra grupării și a capacității acesteia de a menține o contraofensivă sustenabilă. Imagini din Teheran arată clădiri lovite țintit, asemănătoare cu cele filmate în sudul Beirutului în timpul atacurilor israeliene, care au culminat cu uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Deși liderul suprem, Ali Khamenei, nu a fost vizat, atacul a dus la uciderea șefului Statului Major al armatei iraniene, Hossein Salami, și a mai multor oameni de știință nucleari importanți, chiar în primele ore ale operațiunii.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat că operațiunea ar putea dura câteva zile, ceea ce subliniază caracterul fără precedent al loviturii aplicate elitei iraniene. Aceasta ar putea îngreuna capacitatea Teheranului de a reacționa, un calcul pe care Netanyahu l-ar fi făcut în momentul în care a ordonat această escaladare a conflictului.
Contextul atacului
Decizia de a lansa acest atac, pe care Netanyahu l-a susținut de mult timp, este justificată printr-o chestiune de supraviețuire a Israelului. Netanyahu a avertizat de ani întregi că Israelul se confruntă cu o amenințare existențială dacă Iranul obține bomba nucleară. Un oficial militar israelian de rang înalt a declarat că Iranul are deja suficient material pentru a construi cincisprezece bombe nucleare în doar câteva zile.
Un alt factor care ar fi putut influența momentul atacului este începutul unei șasea runde de discuții între SUA și Iran privind un nou acord legat de programul nuclear al Teheranului. Deși semnalele privind progresul acestor negocieri sunt contradictorii, pentru Netanyahu, acest moment ar fi putut părea crucial pentru a se asigura că un acord pe care îl consideră inacceptabil este blocat din fașă.
Din punct de vedere militar, Netanyahu și consilierii săi ar putea considera că nu doar Iranul, ci și aliații săi din regiune, în special Hezbollah, sunt suficient de slăbiți, încât amenințarea pe care o reprezentau altădată nu mai este la fel de puternică. Următoarele ore și zile vor arăta dacă acest calcul a fost corect sau dacă a fost o eroare periculoasă.
