Sorin Grindeanu dezvăluie „dezinformări și speculații” în jurul negocierilor pentru funcții: Sunt doar iluzii de moment

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
2 Min Citire

Sorin Grindeanu dezvăluie „dezinformări și speculații” în jurul negocierilor pentru funcții

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că au apărut în spaţiul public zvonuri legate de presupuse negocieri pe funcţii, în contextul formării noului Guvern. Grindeanu a caracterizat aceste informaţii ca fiind „perdele de fum”, menite să distragă atenţia de la adevăratele priorităţi ale momentului.

„Soluţii pentru români, nu funcţii! În ultimele zile, au apărut în spaţiul public o serie de speculaţii şi informaţii false legate de presupuse negocieri pe funcţii. Înţeleg că s-au rezolvat toate problemele românilor şi unica sursă de îngrijorare a unora este PSD! Vreau să fie foarte clar: aceste zvonuri sunt perdele de fum”, a afirmat Grindeanu.

El a menţionat că PSD a trimis la Cotroceni o echipă de specialişti care trebuie să asigure echilibrul şi să tempereze unele „elanuri nebuneşti şi suicidare economic” ale unora. „Suntem prezenţi acolo pentru români! Discuţiile politice vor avea loc doar după ce acest pachet va fi finalizat şi acceptat de partenerii sociali! Prin urmare, aviz amatorilor de senzaţional ‘pe surse’ şi de thrillere politice: PSD vrea să vadă mai întâi soluţiile pentru români! Îi lăsăm pe alţii să se bată pe funcţii”, a încheiat acesta.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *