„Se anunță o explozie de neliniște!” Alertă de bombă la o universitate din Viena, la doar două zile după atacul armat din Graz

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
1 Min Citire

Alertă de bombă la Universitatea Tehnică din Viena

O ameninţare cu bombă la Universitatea Tehnică din Viena a declanşat joi o operaţiune de amploare a poliţiei în capitala austriacă. Un bărbat neidentificat a deschis uşa holului de la intrarea în clădire şi a aruncat un colet înăuntru, afirmând: „În curând o să facă bum!”.

Incidentul survine la doar două zile după un atac armat la o şcoală din Graz, care a şocat Austria, unde un agresor a omorât zece oameni şi a rănit 11, înainte de a se sinucide.

Poliţia a reacţionat prompt la ameninţarea de joi, după ce a fost alertată de un paznic al universităţii. Forţele de ordine au evacuat clădirea şi au interzis accesul în zonă. Geniştii, specializaţi în dezamorsarea dispozitivelor explozive, au fost solicitaţi să verifice coletul, după ce toţi studenţii au fost evacuaţi în siguranţă. Numărul persoanelor aflate în instituţie a fost estimat la câteva sute, având în vedere că era în desfăşurare sesiunea de examene.

Intervenţia poliţiei a avut un impact semnificativ asupra transportului public şi traficului din centrul Vienei. Această ameninţare vine pe fondul unei serii de ameninţări primite de poliţia austriacă după tragedia de la Graz.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *