Rusia informează despre anularea întâlnirii bilaterale cu SUA
Rusia a anunţat luni că Statele Unite au anulat viitoarea reuniune bilaterală planificată la Moscova, care viza normalizarea activităţii ambasadelor. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, care a precizat că anularea a fost decisă la iniţiativa negociatorilor americani. Aceasta a adăugat că speră ca „această pauză să nu fie prea lungă”, fără a oferi detalii suplimentare despre motivele anulării.
Activitatea misiunilor diplomatice este considerată unul dintre factorii care generează tensiuni între Rusia și Statele Unite. Cele două puteri au purtat recent negocieri în Turcia pe această temă. Săptămâna trecută, ambasadorul rus în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a declarat că următoarea rundă de consultări bilaterale urma să aibă loc „în curând” la Moscova, însă Statele Unite nu au comentat această afirmație.
Negocierile intervin după ani de expulzări reciproce de diplomaţi şi dificultăţi în funcţionarea ambasadelor, în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina. Dinamica acestor negocieri a încetinit în ultimele săptămâni, iar perspectiva obţinerii unui acord rapid în vederea soluţionării conflictului din Ucraina pare să fi dispărut.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „există multe obstacole în relaţiile bilaterale” și că este puţin probabil să se obţină rezultate rapide. În afară de situația din Ucraina, Rusia și Statele Unite intenționează să discute și alte subiecte, cum ar fi relaţiile economice, arhitectura de securitate a Europei şi controlul armamentului.
