Răspunsul lui Nicușor Dan privind propunerea de premier tehnocrat și momentul anunțului numelui noului prim-ministru: „Nu este o garanție”

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
2 Min Citire

Răspunsul lui Nicușor Dan privind propunerea de premier tehnocrat

Numele viitorului premier ar putea fi făcut public săptămâna aceasta, a anunțat președintele României, Nicușor Dan, la Odesa. El a subliniat că nu poate face o promisiune în acest sens, deoarece nu a fost stabilit „un calendar” pentru anunț.

Întrebat despre variantele discutate la negocierile de la Cotroceni, președintele a menționat că orice posibilitate este luată în calcul, inclusiv numirea unui prim-ministru tehnocrat. „Desemnarea viitorului premier ar putea fi făcută săptămâna aceasta, dar nu este o promisiune, nu e un calendar. Mai sunt de stabilit niște mecanisme de funcționare a acestei coaliții, raportul primului-ministru cu conducerile de partid, lucruri de felul acesta”, a declarat Nicușor Dan.

Acesta nu exclude varianta unui premier tehnocrat, afirmând: „Există varianta (n.r. ca viitorul prim-ministru să fie) unul dintre liderii partidelor, există varianta rotativă, există varianta unui tehnocrat din afară.”

Partidele încă nu s-au decis asupra candidaturii pentru Palatul Victoria, iar negocierile continuă în privința ministerelor. Potrivit unor surse, numele noi care vor figura în noul Guvern vor trece prin procedura de aprobată a președintelui Nicușor Dan, care va avea drept de veto. În acest context, partidele propun, iar Nicușor Dan acceptă sau nu.

Cât despre numele de premier, Ilie Bolojan a declarat că nu se leagă de funcție și că PSD ar putea revendica această poziție. Surse afirmă însă că acesta este un joc de imagine și liberalii sunt încrezători că viitorul premier va fi Bolojan.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *