Revolta din Moscova din 1918
În vara anului 1918, socialiștii revoluționari de stânga (SR-i de Stânga) au lansat o revoltă armată împotriva bolșevicilor, indignați de semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk. Revolta s-a oprit la câteva sute de metri de Kremlin, care era apărat de o mică garnizoană de pușcași letoni.
Contextul politic
Primul guvern sovietic a fost o coaliție între bolșevici și SR-i de Stânga, însă tensiunile au crescut după votul împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk. SR-ii de Stânga au cerut o corecție a politicii sovietice, propunând reluarea războiului cu Germania. Pe 24 iunie 1918, aceștia au planificat o revoltă, având ca țintă principală asasinarea ambasadorului german, contele Wilhelm von Mirbach.
Asasinarea lui Mirbach
Pe 6 iulie 1918, Iakov Blumkin, un activist SR de Stânga, l-a asasinat pe Mirbach. Aceasta a dus la arestarea tuturor membrilor SR de Stânga la Congresul al Cincilea, unde au preluat controlul comunicațiilor din Moscova, proclamând că „poporul rus a fost eliberat de Mirbach”.
Forțele implicate
Forțele SR de Stânga, formate din 1.000 de infanteriști, aveau un avantaj numeric limitat în fața garnizoanei din Moscova, care avea 20.000 de soldați. Majoritatea unităților garnizoanei și-au declarat neutralitatea, ceea ce a dus la o situație favorabilă pentru rebeli.
Reacția bolșevicilor
Lenin și conducerea bolșevică au avut rezerve în a implica trupele letone în reprimarea revoltei. Însă, pe măsură ce situația s-a agravat, bolșevicii au mobilizat aproximativ 3.000 de soldați, dar au avut dificultăți în a avansa împotriva rebelilor. Pe 7 iulie, armamentul superior al regimului a decis soarta revoltei, iar SR-ii de Stânga au fost înfrânți.
Consecințele revoltei
Până pe 7 iulie, ultimele focare de rezistență ale rebelilor au fost zdrobite. Revolta social-revoluționarilor de stânga a fost o oportunitate ratată de a schimba soarta Rusiei, iar eșecul acesteia a întărit puterea bolșevicilor. Istoria ar fi putut avea un curs diferit dacă SR-ii de Stânga ar fi avut un conducător eficient.
Revolta din 1918 ilustrează fragilitatea puterii bolșevice și impactul pe care o coordonare mai bună a opoziției l-ar fi putut avea asupra istoriei Rusiei. Aceasta a subliniat, de asemenea, provocările interne cu care s-a confruntat regimul bolșevic și a evidențiat diviziunile din cadrul elitei politice ruse.
