Momente de panică într-un mall din Sibiu, după prăbușirea unei porțiuni din tavan în fața clienților
Bucăți mari din tavanul centrului comercial Shopping City Sibiu s-au desprins și au căzut luni, 9 iunie 2025, în jurul orei 14:30, în timp ce consumatorii se aflau în zonă. Incidentul a avut loc pe un culoar de acces dintre magazine, stârnind panică printre cei prezenți.
„Pe o porțiune de 14 metri în lungime și 8 metri în lățime s-au desprins bucăți din tavanul de rigips, în timp ce în zonă treceau consumatori. O echipă de comisari ai CJPC Sibiu s-a deplasat la locul incidentului”, a declarat Amalia Cindrea, comisar șef adjunct în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu. Deși nimeni nu a fost rănit, căderea tavanului a generat panică în rândul celor aflați în interiorul centrului comercial.
Reprezentanții centrului comercial au intervenit rapid, închizând zona afectată și curățând culoarul de bucățile desprinse. „Circulația consumatorilor s-a reluat în scurt timp în deplină siguranță”, a mai transmis Amalia Cindrea.
Incidentul a fost provocat de o defecțiune la o piesă din instalația de stingere a incendiilor, care a dus la infiltrarea apei și, implicit, la umezirea și desprinderea rigipsului. Administratorul centrului comercial a fost convocat marți, 10 iunie, la sediul CJPC pentru a oferi explicații. Autoritățile au solicitat documente privind funcționarea în siguranță a instalațiilor din tavan.
„Comisarii CJPC Sibiu au întocmit o invitație pentru data de 10.06.2025, deoarece nu era prezent administratorul operatorului economic. S-au solicitat contractele și procesele-verbale de recepție ale tuturor instalațiilor care sunt în tavan, autorizațiile necesare funcționării acestora, precum și toate documentele necesare funcționării în siguranță pentru consumatori a instalațiilor din tavan”, a conchis Amalia Cindrea.
