Marian Enache își încheie mandatul la conducerea CCR, dar va prelua temporar frâiele instituției

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
3 Min Citire

Marian Enache își încheie mandatul la conducerea CCR, dar va prelua temporar frâiele instituției

Mandatul lui Marian Enache ca președinte al Curții Constituționale a încetat marți, 10 iunie 2025. De mâine, el va asigura interimar conducerea instituției, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Decizia plenului CCR menționează că „începând cu data de 11 iunie 2025, președinte interimar al Curții Constituționale este ales domnul judecător Marian Enache, până la expirarea mandatului de judecător al Curții Constituționale, conform legii”.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi în ședința din 5 iunie, la care au participat Marian Enache — președinte, Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Dimitrie-Bogdan Licu, Gheorghe Stan, Livia Doina-Stanciu, Elena-Simina Tănăsescu și Varga Attila — judecători. Mandatul de președinte al lui Marian Enache a încetat ca urmare a expirării perioadei de 3 ani pentru care a fost ales.

Enache a fost numit la Curtea Constituțională de Senat și a depus jurământul ca judecător în 13 iulie 2016, pentru un mandat de 9 ani, ceea ce înseamnă că în iulie 2025 i-ar înceta și mandatul ca membru CCR. Odată cu el, își vor încheia mandatele și Livia Stanciu, numită de președintele Klaus Iohannis, și Attila Varga, numit de Camera Deputaților.

La preluarea mandatului de președinte al Curții Constituționale, Marian Enache și-a propus „impulsionarea activității Curții Constituționale, având în vedere că sunt peste 8.800 de dosare pe rolul acesteia, aflate în diverse stadii de soluționare”. Aceste dosare sunt din perioada 2018-2022, unele fiind pe rolul său de peste 4 ani.

Un exemplu relevant este dosarul care a dus la decizia CCR de anulare a obligativității înscrierii averii soțului în declarațiile de avere, precum și a caracterului public al acestuia. Dosarul a fost înregistrat în 2019 și soluționat la sfârșitul lunii mai 2025, decizia fiind criticată și de Agenția Națională de Integritate, și de reprezentanți ai partidelor politice.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *