Kosovo va primi până la 300 de prizonieri din Danemarca, un model captivant pentru Europa, dar care stârnește temeri în rândul comunității locale

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
5 Min Citire

Kosovo va primi până la 300 de prizonieri din Danemarca

Până în 2027, Danemarca își va transfera până la 300 de deținuți străini într-un centru de detenție special din Kosovo, conform unui acord ratificat recent de autoritățile kosovare. Deținuții nu vor fi persoane condamnate pentru terorism sau crime de război, iar după executarea pedepselor, aceștia vor fi expulzați în țările de origine. În schimb, Copenhaga va plăti 200 de milioane de euro, o sumă de peste șase ori mai mare decât bugetul anual al Ministerului Justiției din Kosovo.

Acordul și detalii despre deținuți

Acordul, semnat în 2022 şi ratificat de deputaţii kosovari în 2024, prevede primirea a până la 300 de deținuți străini condamnați în Danemarca. Niciunul dintre aceștia nu trebuie să fi fost condamnat pentru terorism sau crime de război, să sufere de boli mintale sau de o boală incurabilă. După ce își vor ispăși pedeapsa în Kosovo, vor fi trimiși înapoi în țara lor de origine.

Deținuții vor fi încarcerați într-un centru dedicat situat la periferia localității Pasjak, la aproximativ 50 de kilometri sud de capitala Pristina, unde lucrările vor începe în curând. De la șoseaua principală, drumul îngust care duce la centrul de detenție împarte satul în două, lăsând aproximativ 1.500 dintre locuitorii săi pe o parte, în timp ce școala, moscheea și cimitirul se află pe cealaltă parte, aproape de închisoare, care este înconjurată de sârmă ghimpată și de posturi înalte de observație.

Îngrijorări în rândul comunității locale

Proiectul a stârnit îngrijorări în rândul localnicilor, al gardienilor de penitenciar și al mai multor ONG-uri. „Nu ştim pe cine vor aduce sau dacă vor reprezenta o ameninţare pentru sat”, a declarat Zeke Zeka, un fermier în vârstă de 57 de ani care deține funcția de primar. Soția sa, Hasime, regretă că în apropierea locuinței sale există o închisoare, dar spune că nu poate face nimic în privinţa asta. „Nu ni s-a cerut (părerea)”, a precizat ea.

Îndoielile s-au răspândit și în interiorul închisorii, unde gardienii se simt discriminați. „Vom continua să lucrăm pentru acelaşi salariu, dar în cadrul unui sistem danez, care este mai exigent şi are unele dintre cele mai stricte standarde din Europa”, a explicat unul dintre ei.

Regim danez, dar în Kosovo

Potrivit acordului, Kosovo „trebuie să facă ajustările necesare la instalaţiile penitenciare pentru a se asigura că acestea îndeplinesc cerinţele statului de origine”, Danemarca. Directorul serviciilor penitenciare din Kosovo, Ismaïl Dibrani, a menționat că amenajarea va fi adaptată la sistemul penitenciar danez, cu ateliere în care deținuții vor putea lucra în tipografie, modă, design etc.

De partea daneză, guvernul a numit un înalt funcționar public, Mads Beyer, pentru a co-gestiona închisoarea, în cooperare cu autoritățile locale. Sarcina sa va fi de „a se asigura că deţinuţii îşi execută pedepsele în conformitate cu normele daneze şi în condiţii comparabile cu cele care se aplică în închisorile daneze”.

Interesul crescut la nivel european

Deşi Comitetul ONU împotriva torturii şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest proiect, exemplul kosovar prezintă un mare interes în Europa. Relocarea deținuților este un subiect care „nu este tabu”, a declarat recent preşedintele francez Emmanuel Macron. De asemenea, Suedia și-a anunțat intenția de a închiria locuri de detenție în Estonia.

„Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene care se confruntă cu supraaglomerarea închisorilor, noi avem o capacitate suficientă”, a insistat Dibrani. Capacitatea închisorilor din Kosovo este de 2.800 de locuri, în timp ce în prezent sunt aproximativ 1.800 de deținuți. „După semnarea acordului, am primit numeroase cereri din partea ţărilor europene pentru sume uriaşe de bani. Dar nu am discutat încă despre asta”, a adăugat oficialul.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *