James Carafano: „Statele Unite nu vor lăsa Europa în urmă, iar România va beneficia de aceeași atenție”
James Carafano, expert american în domeniul securității naționale și vicepreședinte pentru studii de politică externă și de apărare la The Heritage Foundation, a declarat, într-un interviu, că Statele Unite nu vor abandona Europa și, în special, România, care rămâne un partener extrem de important.
Carafano a discutat despre relația dintre România și SUA, menționând convorbirea telefonică dintre președintele american și președintele român Nicușor Dan. El a subliniat că administrația Trump așteaptă cu nerăbdare Summitul NATO și că există planuri de apărare agreate de toate statele europene și SUA.
„România a progresat în sectorul apărării și în ceea ce privește mărirea amprentei NATO. Aceste aspecte sunt foarte importante și valoroase pentru SUA. Trebuie să căutăm extinderea cooperării profunde, în special în domenii precum energie, digital și infrastructură”, a afirmat Carafano.
Referitor la informațiile conform cărora SUA ar refuza să furnizeze apărarea aeriană pentru sprijinul Ucrainei, Carafano a dezmințit aceste zvonuri, spunând că informațiile corecte vor veni întotdeauna direct din partea Statelor Unite și nu din surse externe.
Carafano a adăugat că Donald Trump vrea ca Vladimir Putin să înțeleagă că SUA vor pune întotdeauna NATO pe primul loc și că scopul său rămâne acela de a pressa pentru o încetare a focului în Ucraina.
Adrian Zuckerman: Relațiile bilaterale cu România vor fi și mai bune
Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, a declarat că relațiile bilaterale dintre America și România au fost deja bune și că se așteaptă ca acestea să se îmbunătățească în viitorii ani. Zuckerman a menționat că o problemă persistentă este că multe țări europene membre NATO nu respectă angajamentele de a aloca 2% din PIB pentru apărare.
El a subliniat că președintele Trump l-a contactat imediat pe Nicușor Dan după învestire, ceea ce demonstrează importanța relației dintre cele două țări. Zuckerman a exprimat optimism în privința viitoarei colaborări, afirmând că România este o țară foarte importantă pentru apărarea Europei.
