Fața nevăzută a conflictului: Ofensiva Israelului amplifică nemulțumirile anti-guvernamentale în rândul iranienilor
În timp ce atacul devastator al Israelului asupra siturilor nucleare ale Iranului — și uciderea unor oameni de știință și a unor militari de rang înalt — începea să se desfășoare, mai mulți iranieni din Republica Islamică au oferit reacții surprinzătoare. Reacția dominantă a celor intervievați nu a fost furia, ci jubilația și speranța că eșecul regimului de a răspunde eficient le va grăbi declinul.
Mohammad, un tânăr de 20 de ani din Teheran, a declarat: „Aceasta este șansa noastră de a ne ridica împotriva lor, pentru că s-au arătat atât de slabi. Eliberarea noastră este foarte aproape, iar ei nu au forțe de securitate suficient de mari pentru a ne suprima.” El a adăugat că generalii și ofițerii militari sunt atât de speriați de posibilele atacuri israeliene încât nu vor îndrăzni să-i urmărească pe protestatari.
Alireza, un alt tânăr de 19 ani din Teheran, a afirmat: „Acum, că lumea ne privește, trebuie să folosim această oportunitate. Cred că, dacă facem asta, republica islamică nu va avea nicio șansă.”
Aceste afirmații coincid cu evaluările analiștilor britanici, care susțin că sprijinul popular pentru regimul islamist iranian este la un nivel minim istoric. O sursă anonimă a declarat: „Poporul iranian urăște practic regimul și vrea să-l vadă slăbit sau înlăturat.” Aceasta a determinat liderii să ia decizii proaste, cum ar fi continuarea programului de arme nucleare.
Unii iranieni au amintit că, înainte de revoluția din 1979, Israelul și Iranul erau aliați apropiați. Diako, care locuiește în provincia Kermanshah, a spus: „Bibi, susține-ne! Dacă continui așa, vom scăpa de acest regim inutil.” El a arătat o clădire distrusă și a spus: „Nici măcar nu știam că exista o bază militară sau potențial nucleară aici.”
Nasim, o femeie din Tabriz, a privit un nor imens de fum de la o fabrică. Sperând că fabrica nu a fost distrusă, aceasta a comentat: „Sper ca Israelul să nu atace infrastructura noastră și să vizeze doar bazele militare și siturile nucleare.” Ea crede că regimul e terminat: „Cred că acesta este sfârșitul lor. Vor măcar să supraviețuiască?”
Mai mulți iranieni au subliniat că, în săptămâna respectivă, ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, a declarat că regimul a realizat „o lovitură de stat în domeniul informațiilor” prin obținerea de secrete nucleare israeliene. Cu toate acestea, regimul a demonstrat o incapacitate de a răspunde la atacurile aeriene, iar Iordania a doborât multe dintre dronele lansate de Iran.
Unii utilizatori de pe rețelele sociale au criticat cheltuielile guvernului pe tehnologie militară ineficientă: „Pe asta ați cheltuit miliarde din banii noștri? Un măgar ar putea alerga mai repede decât dronele voastre.”
Atacurile au scos la iveală „minciunile și corupția” Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, care, deși s-au autoetichetat drept „soldați ai săracilor”, trăiesc în condiții de lux. Un iranian a spus: „În timp ce iranienii de rând se luptă sub sancțiuni zdrobitoare, ei trăiau vieți de VIP în spatele ușilor închise.”
Mahshad, o femeie din Shiraz, a subliniat că lăcomia a subminat capacitatea regimului de a se apăra: „Ne-au irosit banii pentru a construi instalațiile nucleare, iar aceiași oameni care au profitat de asta au primit bani și de la Israel pentru a fi agenții lor.”
Furia împotriva regimului nu se limitează la tineri. Ahmad, un veteran al războiului Iran-Irak, a declarat: „Este un ideolog paranoic care ne ține viețile în mâini și ne-a ruinat țara. Acest război este din cauza lui.”
Iranienii care se opun regimului au avut anterior optimism nejustificat, însă întrebarea rămâne: Ar putea fi altfel de data aceasta? Un analist guvernamental britanic a exprimat prudență: „Oricât de mult își doresc iranienii să scape de regim, există o linie fină între asta și umilința națională.” Atacul a avut loc pe fundalul războiului din Gaza, iar regimul încearcă să convingă opinia internă și internațională că aceasta este „o altă atrocitate comisă de bestia sionistă.”
În plus, „decapitarea” de către Israel a Hezbollah, un important aliat al Iranului, și deteriorarea relațiilor cu Siria sugerează că susținerea regimului este acum limitată. Singurii susținători adevărați sunt cei care depind de el pentru existența lor. Întrebarea nu este dacă regimul va cădea, ci când.
