Curtea de Conturi și lupta împotriva corupției
Declarațiile șefului Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, evidențiază o realitate problematică: instituțiile de control din România, în special Curtea de Conturi, nu contribuie eficient la combaterea corupției prin sesizări reale și consistente.
Control formal și lipsă de consecințe
Curtea de Conturi, responsabilă de verificarea miliardelor de lei și a bugetelor publice, se limitează frecvent la constatări fără a genera sesizări penale. În ultimul an, au fost transmise doar sub 40 de sesizări către DNA, în contextul în care DNA a înregistrat aproape 2.000 de dosare noi. Aceste cifre sugerează o evitare sistematică a zonei penale.
Motivul evitării sesizărilor penale
Cauzele acestei pasivități sunt instituționale și culturale:
- Frica de răspundere: Auditorii se tem de responsabilitățile legale ce decurg din sesizările penale.
- Politizarea conducerii: Conducerea este numită politic, ceea ce generează autocenzură în fața administrațiilor sensibile.
- Cultura „recomandării”: Curtea folosește un limbaj ambiguu, preferând recomandări în loc de constatări ferme ale prejudiciilor.
Obligația legală ignorată
Conform legii, Curtea de Conturi trebuie să sesizeze organele de urmărire penală la constatarea indiciilor de infracțiune, dar în practică adoptă o filozofie care separă responsabilitățile, slăbind astfel lupta anticorupție.
Mesajul DNA
DNA subliniază că lupta împotriva corupției necesită un ecosistem funcțional de control și asumare. Absența sesizărilor penale de către Curtea de Conturi duce la rezultate nefavorabile: dosare puține, prejudicii nerecuperate și încredere publică erodată.
Concluzie
Pasivitatea Curții de Conturi nu este neutră; ea contribuie la menținerea status quo-ului și protejează rețelele de interese. Este esențial ca Curtea să devină un actor activ în responsabilitatea publică pentru a nu transforma criticile în simple declarații fără consecințe.
