Prăznuirea Sfântului Ioan Hozevitul
Pe 5 august, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, considerat singurul român canonizat în Țara Sfântă. Născut pe 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni, județul Botoșani, el a fost orfan și a crescut cu bunica sa. A devenit monah la Mănăstirea Neamț și a fost tuns călugăr sub numele de Ioan în 1936.
Viața și activitatea sa
După ce a petrecut timp la Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, în 1947 a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. A devenit egumen al schitului românesc de pe Valea Iordanului și s-a retras în Pustiul Hozevei în 1952, unde a trăit în asceză și rugăciune.
Moartea și canonizarea
Ioan Iacob a murit pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, și a fost înmormântat în peștera unde a trăit. Mormântul său a fost deschis în 1980, iar trupul său a fost găsit neputrezit. În 1992, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, stabilindu-se ziua de 5 august ca zi de prăznuire.
Contribuția sa spirituală
Pe lângă viața sa de pustnic, Sfântul Ioan a lăsat o operă scrisă de valoare duhovnicească, cunoscută sub titlul „Hrana duhovnicească”, publicată de ucenicul său. Deși este cinstit în mănăstirile din Palestina, numele său rămâne mai puțin cunoscut în România.
Impactul și semnificația sa
Viața lui Ioan Iacob este o mărturie a sfințeniei românești, demonstrând că România a dat sfinți lumii. Sfântul Ioan Hozevitul reprezintă o chemare la esențial, continuând să inspire generații prin trăirea sa de tăcere și rugăciune.
