Cazinoul din Constanța devine un centru cultural: fără pariuri, cu acces pe bază de bilete
Cazinoul din Constanța s-a transformat complet și va funcționa exclusiv ca destinație culturală, fără jocuri de noroc. Vizitatorii vor putea intra cu bilete pentru a descoperi arhitectura restaurată și evenimentele organizate aici.
În prezent se lucrează la un program de accesibilizare completă a interiorului, care va include și un ghid audio, accesibil prin QR Code. „Cazinoul va fi în totalitate o destinaţie culturală. Aşadar, vor fi evenimente închise publicului, private, dar cele deschise pentru public vor avea un conţinut cultural. Nu vor mai fi jocuri de noroc, spre dezamăgirea unora, poate, dar câştigul pe termen lung trebuie să fie nu doar pentru Constanţa, ci pentru România, pentru că dorim să facem din cazino un simbol naţional şi local”, a declarat Maria Besnea, directoare de marketing la Cazinou.
Potrivit acesteia, este în derulare o procedură de licitaţie pentru deschiderea cafenelei în interiorul clădirii. Cazinoul a fost inaugurat pe 21 mai, cu prilejul Zilelor oraşului, după un amplu proces de renovare de aproximativ cinci ani, susţinut cu fonduri de aproximativ 40 de milioane de euro din partea Companiei Naţionale de Investiţii. Vizitatorii vor descoperi arhitectura originală, în măsura în care a putut fi păstrată, și atenția acordată detaliilor arhitecturale.
Spaţiile de vizitare sunt structurate pe trei niveluri. La parter, vizitatorii pot găsi recepţia, de unde se pot achiziţiona bilete, rezervările putând fi făcute și online. La parter, există o expoziţie realizată în parteneriat cu Muzeul Marinei Române, care prezintă structuri de far, simbolistica acestora și legătura lor cu istoria orașului și cazinoului. De asemenea, există o expoziţie care vorbeşte despre istoria cazinoului, incluzând detalii din istoria tumultoasă a clădirii, planurile originale și documente de arhivă.
Accesul în etaj se face pe celebra scară păstrată în forma originală. De acolo se intră în fosta sală de bal, complet echipată pentru a găzdui evenimente, cum ar fi concerte sau spectacole de teatru. Din sala mare se intră într-o sală mai mică, denumită Camera oglinzilor, unde vizitatorii pot descoperi o expoziţie dedicată lui Anghel Saligny, care vorbeşte despre implicarea sa în dezvoltarea Dobrogei prin podul de la Cernavodă și despre amprenta pe care a avut-o asupra portului Constanţa.
La demisolul clădirii, se desfășoară două expoziţii imersive, care folosesc tehnici de realitate virtuală și augmentată, dedicate în special publicului tânăr și copiilor, dar care sunt atractive și pentru adulți.
Tariful pentru vizitarea Cazinoului, după reabilitare, este de 50 lei pentru adulţi, cu reduceri pentru elevi, studenţi și pensionari. Vizitarea întregii clădiri, cu ghid, pentru grupuri de 25 – 30 de persoane, costă 100 lei de persoană. Tariful pentru şedinţă foto-video realizată de profesionişti este de 1.000 lei, pentru 30 de minute.
Maria Besnea a precizat că se lucrează la un program de accesibilizare completă a spaţiului Cazinoului, care va include şi un ghid audio, accesibil prin QR Code, destinat persoanelor cu deficienţe, cum ar fi cele cu deficienţe de vedere.
Inaugurat în 1910, Cazinoul Constanţa a fost cândva locul preferat al aristocraţiei europene, o perlă arhitecturală în stil Art Nouveau, construită pe faleza Mării Negre. După un amplu proces de restaurare, Cazinoul îşi redeschide porţile ca centru cultural contemporan, unde istoria trăieşte în armonie cu arta, tehnologia şi spiritul unei noi generaţii.
