Trump contestă afirmațiile șefei serviciilor secrete despre puterea nucleară a Iranului: „Nu mă interesează părerea ei”

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
2 Min Citire

Trump contestă afirmațiile șefei serviciilor secrete despre puterea nucleară a Iranului

Preşedintele american Donald Trump a contrazis-o pe directoarea serviciilor naţionale de informaţii, Tulsi Gabbard, referitor la gradul de dezvoltare a capacităţilor nucleare ale Iranului. Trump a afirmat că Iranul era pe punctul de a obţine arma nucleară când Israelul a efectuat atacuri recente.

Când a fost întrebat despre opinia sa cu privire la cât de aproape se afla Iranul de a obţine o armă nucleară, având în vedere declaraţiile anterioare ale lui Gabbard, Trump a declarat reporterilor aflaţi la bordul Air Force One: „Foarte aproape”.

În urma insistenței jurnaliștilor referitoare la declarația lui Gabbard, care a afirmat că Iranul nu construiește o armă nucleară, Trump a răspuns: „Nu-mi pasă ce a spus ea. Eu cred că erau foarte aproape să o obţină”.

Tulsi Gabbard a declarat în martie că serviciile de informaţii „continuă să evalueze că Iranul nu construieşte o armă nucleară şi că liderul suprem Khamenei nu a autorizat programul de arme nucleare pe care l-a suspendat în 2003”. Conform evaluărilor serviciilor de informaţii americane, Iranul nu urmărea activ obţinerea unei arme nucleare și era la trei ani distanţă de a putea produce şi lansa una.

Însă premierul israelian Benjamin Netanyahu, un aliat al lui Trump, a susţinut că Iranul este pe punctul de a avea o armă nucleară. Într-un interviu recent, Netanyahu a afirmat că informaţiile primite și împărtășite Statelor Unite erau clare, susţinând că Iranul lucra la un plan secret de transformare a uraniului în arme și că progresează rapid.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *