Operațiuni DNA la Primăria Iași
Procurorii DNA au descins marți, 17 iunie, la Primăria Iași, desfășurând percheziții în cadrul unei anchete care vizează modul în care s-au realizat unele angajări în instituție.
Sunt verificate documente din biroul de resurse umane, existând suspiciuni că anumite posturi ar fi fost ocupate prin proceduri aranjate.
Pentru această acțiune, procurorii au solicitat sprijinul Jandarmeriei, iar la fața locului a fost trimisă o dubă, cel mai probabil pentru ridicarea de documente relevante în anchetă.
Potrivit informațiilor preliminare, primarul Mihai Chirica nu este vizat de aceste percheziții. Edilul se află în Istanbul, într-o deplasare oficială, și a fost informat despre acțiunea procurorilor, însă nu i s-a solicitat prezența la sediul instituției.
