Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea începe să genereze energie electrică până la finalul anului

Stiri Iasi
Moderator Stiri Iasi
3 Min Citire

Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea începe să genereze energie electrică până la finalul anului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS se află într-un stadiu avansat și că este posibil ca, până la finalul acestui an, să fie produse primele cantități de energie electrică. „Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și ceea ce colegii noștri ne-au spus este că avem toate șansele ca, pe finalul acestui an, prima parte a acestui proiect să fie pusă în funcțiune, asta înseamnă undeva la 570 de megawați (MW). Peste încă o lună va fi încă o turbină, deci vom depăși mia de MW, după care, undeva pe la jumătatea anului viitor, întreaga putere instalată să fie disponibilă”, a afirmat Burduja.

Ministrul s-a întâlnit la Mintia cu reprezentanții companiei MASS, care construiesc noua centrală electrică pe gaz, și a vizitat șantierul deschis pe amplasamentul fostei Termocentrale Mintia. Burduja a subliniat importanța acestui proiect, menționând că este „un miracol al tehnicii, este record după record, este cea mai mare centrală pe gaz din Europa – într-un singur loc, 1.734 de MW”. Acesta a explicat că turbinele, generatoarele și transformatoarele sunt de dimensiuni record, iar provocările pentru transportarea lor au fost abordate în moduri inovatoare.

Burduja a adăugat că noua termocentrală de la Mintia reprezintă un obiectiv de importanță națională, cu o investiție de 1,4 miliarde de euro, considerată „probabil” cel mai important proiect energetic al țării din ultimii 20 de ani. „Este o infrastructură de importanță națională – aşa cum Guvernul a declarat-o, şi, pe bună dreptate, e o investiție privată de 1,4 miliarde de euro. Este, probabil, cel mai important proiect energetic al țării din ultimele două decenii, cel puțin, și înseamnă pentru români șansa unor facturi mai mici, șansa unei energii mai sigure, șansa să valorificăm gazul din Marea Neagră”, a declarat el.

În ceea ce privește alimentarea cu gaz a termocentralei, Burduja a menționat că există „toate garanțiile” din partea conducerii Transgaz că magistrala va fi gata în luna octombrie, asigurând astfel o sincronizare cu momentul punerii în funcțiune a primei turbine.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *