Clubul Bilderberg se reunește la Stockholm
Clubul Bilderberg, care reuneşte personalităţi europene şi americane din domeniile politicii, finanţelor şi media, îşi deschide joi reuniunea anuală la Stockholm, capitala Suediei. Războiul din Ucraina şi relaţiile transatlantice se află în centrul agendei discuțiilor. Alte subiecte de discuție includ economia SUA, situaţia din Europa şi Orientul Mijlociu, inteligenţa artificială şi securitatea naţională, geopolitica energiei şi a mineralelor critice, depopularea şi migraţia.
Reuniunea va avea loc până duminică, iar organizaţia a anunţat detalii printr-un comunicat preluat de EFE. Pe lista celor invitaţi se numără secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, prim-miniştrii Suediei, Ulf Kristersson, şi Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum şi ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski.
Din partea lumii afacerilor, au fost invitaţi directorii executivi ai Ryanair (Michael O’Leary), Microsoft (Satya Nadella), Spotify (Daniel Ek), Ericsson (Borje Ekholm) şi Volvo (Martin Lundstedt), precum şi magnatul Peter Thiel. De asemenea, printre cei aproape 100 de invitaţi se regăsesc regele William al Ţărilor de Jos şi jurnalista şi istoricul Anne Applebaum.
Despre Clubul Bilderberg
Considerat unul dintre grupurile cu cea mai mare putere efectivă din lume, Clubul Bilderberg a avut prima reuniune în 1954 la Hotelul Bilderberg, lângă Arnhem, în Ţările de Jos. Printre fondatorii săi se numără prinţul Bernhard al Olandei, fostul ministru belgian Paul Van Zeeland şi consilierul politic polonez Joseph Retinger.
Clubul organizează o conferinţă privată anuală, de fiecare dată într-o ţară diferită, cu aproximativ 100 de invitaţi, în funcţie de subiectele discutate. Toate prezentările şi deliberările au loc cu uşile închise, accesul media nefiind permis, iar concluziile acestor dezbateri nu sunt făcute publice.
