Compensații reduse pentru călătorii afectați de întârzierile zborurilor
Uniunea Europeană impune reguli mai stricte pentru pasagerii companiilor aeriene, ceea ce va conduce la despăgubiri mai mici pentru cei care se confruntă cu întârzieri ale zborurilor. În prezent, pasagerii sunt despăgubiți dacă zborul lor a întârziat cel puțin 3 ore. Aceștia primesc 250 de euro pentru zborurile de până la 1.500 de kilometri, 400 de euro pentru zborurile cuprinse între 1.500 de kilometri și 3.500 de kilometri și 600 de euro pentru zborurile mai lungi.
Conform noilor propuneri, Uniunea Europeană dorește să schimbe această regulă. Astfel, în cazul zborurilor scurte, dacă pasagerii ajung la destinație cu o întârziere de peste 4 ore, despăgubirea va fi de 300 de euro. În cazul zborurilor de peste 3.500 de kilometri, dacă întârzierea depășește 6 ore, despăgubirea va scădea de la 600 de euro la 500 de euro.
Această propunere a fost votată de miniștrii transporturilor din țările membre UE și face parte dintr-un pachet care include peste 30 de noi drepturi pentru pasageri. Ca aceste propuneri să fie adoptate ca lege definitivă, va fi necesară negocierea cu Parlamentul European.
