Parlamentarele PSD propun o lege pentru transformarea omorului de femei într-o infracțiune separată în Codul penal
Deputatele și senatoarele PSD au inițiat un proiect de lege prin care uciderea femeilor să fie definită ca o infracțiune distinctă în Codul penal, sancționată separat, ca „recunoaștere a gravității și caracterului discriminatoriu al acestei forme extreme de violență de gen”.
Propunerea legislativă se bazează pe o „situație alarmantă și inacceptabilă”: în România, la fiecare 12 minute, o persoană devine victimă a violenței, iar 66% dintre faptele raportate sunt îndreptate împotriva femeilor. De asemenea, 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete. Cazuri dramatice, precum cel al Teodorei Marcu, femeia însărcinată împușcată pe stradă, subliniază necesitatea urgentă de reacție din partea statului.
PSD cere îmbunătățirea legislației și întărirea mecanismelor de prevenție. Parlamentarele social-democrate își asumă angajamentul de a propune un cadru legislativ adaptat acestei realități dramatice, care să ofere o protecție reală drepturilor femeii, să asigure sancțiuni proporționale și să crească siguranța victimelor.
Proiectul de lege analizează oportunitatea reglementării explicite a infracțiunii de femicid, conform Convenției de la Istanbul, ratificată de România, și cu bunele practici europene. În perioada următoare, va fi organizată o consultare extinsă, interinstituțională, reunind factori decizionali din Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Sănătății, precum și reprezentanți ai societății civile, mediului academic, specialiști în drept penal și experți în violență domestică.
PSD consideră că este momentul ca România să facă un pas decisiv în combaterea violenței împotriva femeilor. Incriminarea distinctă a femicidului este văzută ca un semnal de responsabilitate și solidaritate instituțională. Parlamentarele PSD își doresc un cadru legal „coerent, previzibil și aplicabil”, care să definească clar noțiunea de femicid și să o sancționeze distinct.
Inițiativa este inspirată de reformele adoptate în state membre ale Uniunii Europene, precum Croația, Cipru și Malta, care au introdus infracțiunea de femicid în legislație, ca semnal al unei noi paradigme juridice în apărarea drepturilor fundamentale ale femeilor.
La finalul consultărilor, parlamentarele PSD urmăresc să contureze o legislație care să elimine ambiguitățile sau lacunele, oferind instrumente clare și eficiente autorităților și instanțelor, demonstrând astfel că statul român își asumă cu fermitate obligația de a garanta fiecărei femei dreptul la viață, demnitate și siguranță.
Pe 3 iunie, mii de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, protestând pentru măsuri de protecție a femeilor, în contextul unei crime recente, în care a fost victima o tânără mamă. Moartea Teodorei Marcu, tânăra mamă de 23 de ani, însărcinată, ucisă pe 31 mai de fostul partener, este al 25-lea caz de femicid din România începând cu acest an. Atacatorul, în vârstă de 49 de ani, s-a sinucis în timp ce era căutat de polițiști, având asupra lui două arme, fără a deține permisele necesare.
