Viktor Orban critică Ucraina și Bruxellesul
Premierul ungar Viktor Orban a participat luni la un eveniment al partidului radical de dreapta Patrioţi pentru Europa (PfE) în satul Mormant-sur-Vernisson din centrul Franţei. Cu ocazia acestui eveniment, Orban a declarat că Ungaria este „oaia neagră” a Uniunii Europene și „coşmarul Bruxellesului, speranţa patrioţilor europeni şi avanpostul creştinilor”.
El a criticat birocrații de la Bruxelles, afirmând că aceștia „nu au idee ce înseamnă să lupți pentru libertate, democrație și patrie” și le-a cerut să „tacă și să-și vadă de treabă”. Orban a subliniat că Ungaria nu dorește să contribuie la războiul din Ucraina, afirmând că „nu vrem să murim pentru Ucraina” și că este nevoie de „un armistițiu, pace și negocieri”.
Premierul ungar a exprimat îngrijorarea față de impactul conflictului asupra regiunii, declarând că Ungaria „nu vrea ca fiii noștri să se întoarcă în sicrie”. El a avertizat împotriva introducerii economiei militare de către Bruxelles sub pretextul războiului și a cerut oprirea acțiunilor care ar putea conduce la o „cursă a înarmării” în Europa.
Cu aceeași ocazie, Orban a laudat-o pe Marine Le Pen, lidera partidului francez de dreapta Adunarea Naţională, numind-o „o prietenă, o persoană fantastică, o lideră neobosită și o luptătoare curajoasă care nu trădează niciodată”. El a încheiat prin a afirma că „Franţa trebuie să fie într-adevăr foarte bogată dacă îşi permite să nu o facă pe Marine Le Pen preşedintă”.
