Tendințe și provocări în agricultura europeană și românească
Rectorul Universității de Științele Vieții din Iași, prof. dr. Gerard Jităreanu, a declarat că viitorul agriculturii nu poate fi susținut prin extinderea suprafețelor cultivate sau prin intensificarea consumului de inputuri. Inovația devine o necesitate structurală.
Suprafețele arabile europene au scăzut de la 69,7 milioane hectare în 2014 la 67,4 milioane hectare în 2024, fiind estimate la aproximativ 66,4 milioane hectare în 2034. Producțiile medii pentru principalele culturi vor rămâne constante, sugerând limite biologice și tehnologice ale modelelor productive tradiționale.
Costurile inputurilor agricole vor fi cu 25–30% mai ridicate decât media perioadei 2020–2025, afectând marjele economice ale fermierilor.
Polarizarea structurală a agriculturii românești
Agricultura României se confruntă cu o polarizare structurală, cu ferme mici și medii care depind de inovații incrementale, în timp ce fermele mari pot adopta soluții digitale avansate. Nivelul scăzut al cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare (0,5% din PIB) limitează capacitatea de inovație a țării.
România beneficiază de o infrastructură digitală care permite adoptarea rapidă a agriculturii de precizie, dar este necesară dezvoltarea competențelor fermierilor.
Tehnologii și inovație în agricultură
Tehnologiile digitale și inovația genetică sunt esențiale pentru creșterea productivității. Rectorul Jităreanu subliniază că, în următorii ani, fermele vor utiliza din ce în ce mai mult sisteme de ghidare GPS, senzori de sol și drone pentru a îmbunătăți competitivitatea.
Inovația genetică contribuie cu 15–25% la producție și cu peste 30% la rezultatul economic final, în special în condiții de stres climatic.
Managementul și organizația în agricultură
Rectorul a evidențiat că succesul agriculturii depinde nu doar de tehnologie, ci și de management. Deciziile bazate pe date pot genera diferențe semnificative de venit între ferme. USV Iași va opera Centrul de Cercetări Avansate pentru Agribusiness (ARCA) pentru a transforma cercetarea în produse și procese inovatoare.
Concluzie
În concluzie, viitorul agriculturii din România și Uniunea Europeană până în 2030 va fi definit de capacitatea de adaptare la constrângeri, inovația devenind principalul vector al competitivității și rezilienței.
